Taberele spirituale reprezintă culmea învățăturile pe care vi le putem oferi. Condesate în 1 sau 3 zile, în locuri special alese, și ele modalități de a bloca mintea, taberele spirituale angrenează energia grupului care se manifestă prin arderi de karmă accelerată, urmate de o stare de armonie ce continuă și în săptămânile următoare. Suntem în al doilea an în care organizăm tabere, am observat că v-au plăcut foarte mult, așa că ne-am decis să intensificăm programul.
Fiecare tabară are o tematică aleasă care reprezintă tehnica principală ce va fi predată. Puteți citi ce au simțit și învățat participanții în alte tabere aici, aici și aici.
Ceea ce se petrece într-o tabără vă puteți închipui astfel: Tu – un motor diesel care după atâția ani de mers s-a murdărit, a mai curs ulei, mai iese fum, poate a și ruginit, în orice caz e plin de pete, praf și rămâne negru pe degete când deschizi capota și îl atingi. Apoi timp de câteva zile acest motor este curățat de zâne, spiriduși și făpturi magice, până ce devine aproape nou sau în fine ca și când ai avea mașina de 5 ani, nu de 10. O perioadă o să ți se pară extraordinar, totul este atât de curat, apoi praful se va așterne din nou. Dar nu-i nimic că poți merge din nou la spălătorie, până ce vei învăța să ți-l cureți singur. Cam așa putem reprezinta plastic ce se întâmplă la Școala Iubirii.
Să aveți toată încrederea că fiecare loc ales este aparte și verificat în prealabil. Pentru a vă face o idee pe unde am călătorit și ce locuri minunate am vizitat puteți citi aceste două articole: aici și aici. De fapt acesta este și motivul pentru care am pornit aceste tabere spirituale. Pentru că am tot călătorit și ce facem cu voi făceam și noi, dar în doi. Și era atât de frumos totul, încât am decis să împărtășim cunoașterea mai departe.
În fiecare lună vom face minim o tabără de 3 zile și uneori 1 de o zi. Costul învățăturilor spirituale este de 300 RON (tabere de 3 zile) + cazare, masă, transport și 149 RON (tabere de o zi cu transport inclus). Locul de cazare și costul îl vom anunța în apropierea taberei, dar vom încerca să venim cu variante cât mai accesibile și mai multe variante. Înscrierile se fac prin email la adresa teiubesc@scoalaiubirii.ro sau prin formularul de contact. Excursiile se plătesc 50% în avans, iar restul cu 3 zile înainte de plecare.
PROGRAM TABERE SPIRITUALE 2016
FEBRUARIE
TABĂRĂ SPIRITUALĂ ȘIRNEA, 26-28 FEBRUARIE, 300 RON + CAZARE, MASĂ, TRANSPORT [/col
MARTIE
TABĂRĂ SPIRITUALĂ MUNTELE VERDE, 4-6 MARTIE, 300 RON + CAZARE, MASĂ, TRANSPORT
APRILIE
TABĂRĂ SPIRITUALĂ ȚARA LUANEI, 16 APRILIE, 149 LEI
MAI
TABĂRĂ SPIRITUALĂ SARMISEGETUSA, 300 RON + CAZARE, MASĂ, TRANSPORT
TABĂRĂ SPIRITUALĂ ȘIRNEA, 20-22 MAI, 300 RON + CAZARE, MASĂ, TRANSPORT
IUNIE
TABĂRĂ SPIRITUALĂ ANSAMBLURI RUPESTRE, 12 IUNIE, 149 RON (TRANSPORT INCLUS)
TABĂRĂ SPIRITUALĂ GURA PORTIȚEI, 18-20 IUNIE, 300 RON + CAZARE, MASĂ, TRANSPORT
IULIE
TABĂRĂ SPIRITUALĂ SFÂNTUL GHEORGHE, 15-17 IULIE, 300 RON + CAZARE, MASĂ, TRANSPORT
TABĂRĂ SPIRITUALĂ SFINX, 10 IULIE, 149 RON (TRANSPORT INCLUS)
AUGUST
TABĂRĂ SPIRITUALĂ BĂILE OLĂNEȘTI 13-15 AUGUST, 300 RON + CAZARE, MASĂ, TRANSPORT
TABĂRĂ SPIRITUALĂ VULCANII NOROIOȘI, 28 AUGUST, 149 RON (TRANSPORT INCLUS)
SEPTEMBRIE
TABĂRĂ SPIRITUALĂ PĂDUREA BACIU, 16-18 SEPTEMBRIE, 300 RON + CAZARE, MASĂ, TRANSPORT
TABĂRĂ SPIRITUALĂ ȘINCA VECHE, 25 SEPTEMBRIE, 149 RON (TRANSPORT INCLUS)
OCTOMBRIE
TABĂRĂ SPIRITUALĂ FRAȚII JDERI, 14-16 OCTOMBRIE, 300 RON + CAZARE, MASĂ, TRANSPORT
TABĂRĂ SPIRITUALĂ IULIA HAȘDEU, 30 OCTOMBRIE, 149 RON (TRANSPORT INCLUS)
NOIEMBRIE
TABĂRĂ SPIRITUALĂ HARGHITA, 18-20 NOIEMBRIE, 300 RON + CAZARE, MASĂ, TRANSPORT
DECEMBRIE
TABĂRĂ SPIRITUALĂ PIATRA CRAIULUI, REVELION, 300 RON + CAZARE, MASĂ, TRANSPORT[/column_half_last]
Înscrierile se fac printr-un email la adresa teiubesc@scoalaiubirii.ro
[flex_slider cat=”TABERE2016″]