Șinca Veche – prima biserică creștină din lume

Șinca Veche – prima biserică creștină din lume

Ieri ne-am întors dintr-o nouă călătorie cu destinația Șinca Veche. Bogdan deja fusese acolo, însă înainte de a merge împreună cu voi într-o nouă tabară spirituală am vrut să stabilim traseul și să vă facem o introducere cu ce puteți vedea acolo.

Este într-adevăr o intrare într-o lume paralelă, un portal, în care câmpul energetic este foarte puternic. Desigur că el poate fi resimțit pe diferite niveluri, de la translatarea instantă pentru cei cu vibrația foarte înaltă, până la o senzație ca oricare alta pentru cei închiși spiritual J totuși un sentiment de liniște îl va resimți oricine, iar simbolurile, fosfenele de lumină și arcada mănăstirii, vizibile toate cu ochiul liber nu au cum să fie combătute nici de cel mai înfocat necredincios.

Să începem cu puțină istorie. Informația de mai jos provine dintr-o sursă pe care noi o considerăm autentică și anume Sufletul Neamului Românesc, despre care am mai scris și recomandat drept lectură asupra istoriei spiritualității românilor și a locurilor încărcate energetic de aici.

Templul Ursitelor – legenda

Templul Ursitelor situat în centrul satului Șinca Veche, așa cum i se spune în legendele locului, poartă acest nume datorită faptului că aici ni se împlinesc dorințele spuse din inimă. Aici s-au găsit foarte multe cristale de cuarț încrustate în șanțurile luminoase care traversează pereții până la altar, iar comuniunea cu Dumnezeu se poate simți foarte ușor. Sunt pe internet şi găsesc foarte multe fotografii în care au fost surprinse entități de lumină sub formă de sfere luminoase, cunoscute drept fosfene de lumină. Puteți vedea în filmulețul de prezentare că și la noi au apărut, dar aș putea spune că eu una deja m-am obișnuit cu ele pentru că nu este prima dată când apar într-o filmare.

În această zonă se păstrează tradițiile, în Noaptea de Sânziene, 24 iunie (între orele 22.00-23.00) fetele pun flori la altarul templului pentru a-şi visa ursita, ştiind că Sânzienele le vor ajuta să-şi găsească iubitul.

Este interesant că în această zonă este și multă vegetație, iar verdele și natura sunt elementele caracteristice centrului inimii, anahatei, acolo se află o comuniune aparte cu Dumnezeu. Vegetația și natura înseamnă liniște și pace, de exemplu în zonele din orașe cu multă vegetație s-a demonstrat că sunt mai puține infracțiuni.

Șinca Veche – prima biserică creștină

Misterioasa construcție de la Șinca Veche este săpată în gresia moale a versantului. Turla este primul lucru care te uimește, înaltă de 10 metri, ridicată în interior, cu o fereastră deschisă spre cer. Se spune că pe acolo coboară energiile subtile și e bine să rămâi mai întâi câteva minute sub baia purificatoare de lumină benefică de sub turlă și abia apoi să mergi și să te rogi în pacea sufletului la altar, acolo unde ne regăsim pe noi ca ființe din lumină.

Turla este una nemaîntâlnită – o spirală în sens yang ce se învârtește de trei ori în jurul turlei, se despică în două și se continuă pe fiecare din pereții camerelor, pentru a se împreuna iar la altar, sub steaua lui David. Lumina se proiectează într-un mod ingenios și plin de înțelepciune în cea de-a doua cameră. Într-un anumit moment al zilei, când Soarele se află situat deasupra templului, lumina sa intensă pătrunde prin turla ce comunică cu cerul și se proiectează în cea de-a doua cameră, printr-o fereastră săpată genial deasupra ușii dintre cele două camere. Se știe că, de fiecare dată când lumina este proiectată pe un anumit obiect, se manifestă și umbra acelui obiect. În acest lăcaș, însă, lumina pică pe podea, dorind parcă să pătrundă adânc în Templul Inimii, fără să genereze practic nicio umbră.

Putem interpreta această construcție în felul următor, așa cum spune scriitorul cărțior Sufletul Neamului Românesc că lumina proiectată pe podeaua templului ne indică faptul că acolo unde pătrunde Lumina Divină dispare orice umbră a necredinței. Adică Dumnezeu se oglindește în inima noastră, aducând în ființa noastră pacea, liniştea şi frumuseţea vieţii eterne.

Se spune că Templul Ursitelor a fost construit de Marele Preot Ascorias și dat în folosință cu ocazia sărbătorii Anului Solar din noaptea de 24 spre 25 decembrie, sărbătoare ce simboliza reînnoirea anului, adică de Crăciun. De aceea în colindele tradiţionale se urează „La anul şi la mulţi ani!”. Acestea s-au petrecut în anul 34 î.Hr, perioada în care cel care comunica cel mai bine în planurile subtile cu Zalmoxis era Marele Preot Deceneu care, în ultimii săi ani de viață, se retrăsese în peștera de la Muntele Sfânt. Deceneu, inspirat fiind de Zalmoxis, îi transmite planul construcţiei Templului Ursitelor lui Ascorias, care era conducătorul religios al zonei Făgăraș. Deci, sub îndrumarea directă a Marelui Preot Deceneu a fost construit Templul Ursitelor și dat în folosință pe 25 decembrie, anul 34 î.Hr. adică în anul în care s-a născut Iisus. De aceea Templul Ursitelor de la Șinca Veche este considerată prima biserică creștină din lume, desigur de cei care cred în povestea de mai sus.

Prin faptul că turla este în permanentă legătură cu altarul prin acele canale luminoase ce se găsesc pe ambii pereți și care se unesc la altar asemeni unui brâu de lumină, ni se indică faptul că aici Dumnezeu este într-o continuă coborâre întru sfinţenie în Sanctuarul Inimii noastre. Prin faptul că altarul comunică în permanență cu turla ni se indică faptul că ne aflăm într-o continuă înălțare a sufletelor noastre. Astfel, energia divină coboară și urcă în permanență, într-un sui-generis circuit subtil energetic, asemeni unui perpetuum mobile care impulsionează și susține sufletul să își reveleze întregul potențial divin. Această taină se regăsește și în simbolistica stelei lui David de la Altar.

Simbolistica Stelei lui David

Prin cele două triunghiuri, unul cu vârful în jos (feminin, lunar, minus, yin) și altul cu vârful în sus (masculin, solar, plus, yang), care se intersectează perfect ni se indică faptul că aceste două energii care se polarizează reciproc sunt acum în echilibru, că sunt direcționate către centru, către suflet. Tot ce a căutat omul cu atâta iubire și ardoare, în toți anii săi, această aspiraţie și dor de Dumnezeu, de Acasă, permite acum energiilor să coboare în centrul ființei, în suflet, sfințindu-l și trezindu-l din adormire la o nouă realitate divină. Abia acum, omul cu sufletul trezit se regăsește fericit pe sine însuși, mulţumind plin de recunoştinţă lui Dumnezeu pentru viaţa eternă. Ce avem noi la Tempul Ursitelor? Avem o cameră aflată în interiorul unui deal care, în mod analog, poate fi asociat cu trupul omenesc, capul omului fiind turla prin care pătrunde Grația Divină. În această cameră, la mijlocul peretelui avem o firidă, o adâncitură, în care se află inscripționată yantra de revelare a Sinelui Suprem Nemuritor (Atman), sau steaua lui David cum mai este cunoscută, ce ne permite să regăsim în noi, prin intermediul iubirii, Scânteia divină pe care Dumnezeu a dăruit-o fiecărei ființe umane. Acesta este simbolul „steluţei“ lui David, este scânteia pe care a pus-o Dumnezeu în ființa umană, pentru ca, astfel, cunoscând-o, acesta să-și recunoască Creatorul. Cunoscându-se pe sine însuși, omul poate acum cunoaște desăvârșirea. Aceasta este înțelepciunea tradiţiei spirituale româneşti, dată de înțeleptul Zalmoxis poporului român. Marii înțelepţi și inițiaţi orientali au revelat și ei jocul cosmogoniilor și al polarităților prin simbolul yin-yang, pe care, însă, neaveniții l-au scos din steaua lui David, în „necunoștință de cauză“, ca nu cumva să lase loc de interpretări nedorite pentru creștinismul de rang iudaic. Același simbol al triunghiurilor îl găsim și pe steagul evreiesc, dar acolo el este golit de sens, deoarece nu are nimic în centru ori, fără un centru, nu există cu adevărat spiritualitate, nu există un Dumnezeu de la care porneşte totul, ci îşi atribuie lor adevărata cunoaştere.

În momentul de față yinul și yangul din mijlocul stelei lui David nu se mai poate observa de la distanța fotografierii. Acum după ce ați citit întregul articol priviți încă o dată filmulețul pentru a face legătura dintre cele scrise și ceea ce se află acolo.

Mai multe despre Șinca Veche o să vă povestim în tabăra din data de 25 octombrie. Costul este același ca pentru toate taberele de o zi, 149 lei cu transport inclus. Alături de explicații și excursie o să primiți și o inițiere specială în al doilea grad Reiki, respectiv primul grad pentru cine nu are inițierea, vom face o meditație în altar, dar și în aer liber.

Citiți toate detaliile despre această excursie în evenimentul realizat pe pagina de Facebook.

SINCA-MICA

Vă puteți înscrie folosind formularul de mai jos. Plata se face în avans până la data plecării.

Înscrierile se fac printr-un email la adresa teiubesc@scoalaiubirii.ro

 

Nume (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Subiect

Mesaj

Login

Lost your password?